Cambodgia - sanctuarele fermecate ale civilizatiei khmere Daniela Shah

Despre mostenirea culturala imensa a Cambodgiei nu se stiu foarte multe si chiar putem spune ca tara era aproape ermetica pana in urma cu zece ani. Cand am plecat spre Cambodgia, prietenii m-au intrebat cu neliniste in glas: "Esti sigura ca e bine sa pleci singura la khmerii rosii?" Nici eu nu stiam daca e bine si ce s-a mai intamplat cu ei, stiam doar ca imi doream nespus sa vad fabuloasele temple din Angkor, despre care citisem nenumarate legende si vazusem poze impresionante. 

Cand am plecat spre Cambodgia, prietenii m-au intrebat cu neliniste in glas: „Esti sigura ca e bine sa pleci singura la khmerii rosii?” Nici eu nu stiam daca e bine si ce s-a mai intamplat cu ei, stiam doar ca imi doream nespus sa vad fabuloasele temple din Angkor, despre care citisem nenumarate legende si vazusem poze impresionante.

Cand am ajuns cu salupa la Phnom Penh, nu am putut sa nu remarc, dincolo de aspectul saracacios al locuintelor lacustre de pe Fluviul Mekong, frumusetea impresionanta a cladirilor traditionale si stilul inconfundabil al arhitecturii traditional-medievale al civilizatiei khmere, cu influente frantuzesti. Considerata un adevarat giuvaer al Mekongului, capitala de astazi a Cambodgiei a fost denumita in secolul trecut si Perla Asiei datorita importantei comerciale pe care o detinea pe continent.

Numele de Phnom Penh provine de la numele unei vaduve bogate, Daun Penh, care a construit Templul hindus Wat Phnom pe un deal artificial din centrul orasului, templul fiind memorabil mai mult pentru importanta sa istorica din trecut, decat pentru ceea ce a ramas in prezent, dar parcul unde se afla este un incantator spatiu verde si un loc de intalnire pentru localnici.

In fata templului, ca si in alte locuri pe unde am trecut, am vazut multe persoane care cerseau si am privit cu strangere de inima spre membrele lor amputate pentru ca nu am inteles atunci de ce sunt atat de multi si mai ales de ce cersesc. Auzisem despre campurile minate ale Cambodgiei, dar nu stiam cata amploare si ce implicatii are acest fenomen, cat de multe sunt victimele minelor si mai ales, ca nu sunt fosti soldati asa cum te-ai fi asteptat, ci sunt oameni simpli, fermieri care au fost mutilati in timp ce incercau sa-si cultive pamanturile, iar acum sunt nevoiti sa cerseasca pentru a-si intretine familia. Desi minele antipersonal au fost folosite in toate conflictele armate in care a fost implicata Cambodgia dupa anii ’60, incepand cu razboiul din Indochina si terminand cu invazia vietnameza din 1979, se pare totusi ca cea mai intensiva utilizare a fost in timpul regimului khmerilor rosii care, in afara amplasarii acestora pe campuri bine definite, le-au imprastiat si in sate sau pe campurile cu recolte, tocmai pentru a induce panica in populatia locala. Se estimeaza ca au murit peste 80.000 de oameni ca victime ale minelor antipersonal si ca o persoana din 230 are un membru amputat. Cambodgia ramane si astazi una dintre cele mai minate tari din lume si mai greu de curatat din cauza amplasarii acestora, se presupune ca in campii si jungle se afla inca intre patru si sase milioane de mine neexplodate inca.

Considerat cel mai important centru istoric si arhitectural al tarii, Muzeul National are o arhitectura superba, in stil traditional khmer cu influente frantuzesti si gazduieste cea mai mare colectie de arta khmera din lume, aici fiind tinute la adapost de hoti multe dintre artefactele de la complexul Angkor, dintre care cel mai remarcabil este legendara statuie a Regelui Lepros.

Palatul Regal, care gazduieste in incinta doua magnifice pagode - Pagoda de Argint si Tempul lui Buddha de Smarald, a ramas, in mod surprinzator, in perfecta stare dupa zbuciumata istorie din secolul al XX-lea si reprezinta un obiectiv turistic remarcabil care merita sa fie vizitat. Situata intre gradini ce ofera o panorama incantatoare, Pagoda de Argint adaposteste unele dintre comorile nationale: statuile lui Buddha din aur, o statuie a lui Buddha din cristal (cea mai remarcabila piesa pastrata din secolul al XVII-lea) si Maytreya Buddha, o statuie de 90 de kilograme din aur masiv, impodobita cu 9.584 de diamante, incluzand un diamant de 25 carate in coroana si unul de 20 carate pe piept. Pardoseala este acoperita cu 5.329 bucati de argint, fiecare lucrata manual si cantarind 1,125 kg.

La Tuol Sleng, inchisoarea de securitate S-21 care este astazi Muzeul Genocidului, am trait cel mai tulburator sentiment dintre toate peregrinarile mele, o stare de rau inexplicabila, inca de cand am pasit pe poarta inchisorii si pana m-am intors inapoi in strada. Am simtit parca fizic durerea indurata de miile de oameni torturati, incepand cu copii de doi-patru ani, care trebuiau sa recunoasca si sa descrie complotul parintilor impotriva regimului.

Inchisoarea a fost amenajata de catre khmerii rosii in 1975, pe locul unei scoli cu mai multe corpuri de cladiri, aici fiind torturati cu brutalitate peste 17.000 de oameni (20.000 dupa alte statistici), inainte de a fi omorati pe Campurile Mortii Choeung Ek. Doar opt prizonieri au reusit sa scape cu viata in tot acest timp. Prima cladire in care am intrat era un loc pentru tortura VIP-urilor, adeptii regimului comunist banuiti de inalta tradare. Celelalte cladiri fie aveau in salile de clase mici celule amenajate ad-hoc din lemn sau din caramida, cred ca de 1-1,5 m², fie erau doar inele de fier infipte in pardoseala, iar in ele stateau inlantuiti laolalta barbati si femei, banuiti numai a fi complotat impotriva regimului.

In cladirea VIP, in fiecare incapere era doar cate un pat pe mijloc, la care era atasat lantul cu care erau legati prizonierii, mai aveau la dispozitie o strachina de metal pentru mancare si inca una pentru nevoile fiziologice. Toti detinutii au fost omorati de khmerii rosii inainte de a se retrage, iar pe peretele fiecarei camere se pastreaza poza incaperii, cu victimele asa cum au fost gasite de catre soldatii vietnamezi care au eliberat Phnom Penh in 1979. Incaperile nu au fost renovate de atunci, iar pe pereti si pe tavane se mai pastreaza inca urmele de sange al celor torturati.

Desi este un loc unde pasesti cu durere in suflet, cred ca muzeul trebuie vizitat pentru a vedea dovezile sinistre ale unui regim comunist abrutizat, poate unul dintre cele mai sangeroase din istorie, care a reusit in numai patru ani de guvernare sa omoare o treime din populatie tarii, peste doua milioane de oameni.

Nu acelasi sentiment l-am avut si la Campurile Mortii Choeung Ek, loc ce a inspirat filmul de trista amintire Killing Fields. Parea ca sutele de mii de oameni omorati aici si-au gasit linistea dupa ridicarea mausoleului. Pasesti pe potecile dintre gropile comune si poti spune ca literalmente calci pe filele istoriei moderne insangerate a Cambodgiei, pentru ca aici, dupa fiecare ploaie, mai ies inca din pamant ramasite de haine si chiar resturi umane. M-a furnicat pe sira spinarii cand am vazut craniile depuse la Mausoleul Choeung Ek cu marturiile torturilor inimaginabile la care au fost supusi opozantii regimului comunist: gauri date de piroane, taieturi de sabie, zdrobiri cu maceta ale osului frontal, incat te intrebi daca cei care le-au facut au fost fiinte umane sau doar bestii cu fete de om.

M-am intrebat cum a fost posibil ca o mana de oameni sub regimul lui Pol Pot sa ingenuncheze o intreaga natiune, urmasa unui puternic imperiu, acelasi imperiu care a creat templele fabuloase de la Angkor, marturie a inteligentei si creativitatii arhitecturale a civilizatiei khmere.

Nu poti decat sa constati inca o data ca somnul ratiunii naste monstri, dar, din pacate, tocmai istoria ne invata ca, de fapt, oamenii nu invata nimic de la ea.

In cartea-documentar pe care am achizitionat-o la Killing Fields nu am putut sa nu remarc faptul ca Republica Socialista Romania a fost printre putinii sustinatori ai regimului Pol Pot, ceea ce nu a fost totusi o surpriza foarte mare.

Dupa popasul scurt in Phnom Penh, am plecat spre Siem Reap pentru a vedea minunatiile mostenite de la Imperiile Khmer si Indian.

Complexul de temple de la Angkor reprezinta cea mai mare constructie religioasa de pe planeta si, probabil, cea mai misterioasa... o lume de o stralucire aparte, prea putin cunoscuta si aproape deloc mediatizata, un loc al rafinamentului absolut, un spatiu atemporal pe care l-am descoperit cu vibratie si extaz.

Constructia complexului a inceput in secolul al IX-lea, cand Jayavarman al II-lea, considerat intemeietorul Imperiului Khmer, a declarat independenta tarii Kambujadesa (Cambodgia) si a mutat capitala langa Lacul Tonle Sap, ridicand primul templu al complexului Angkor, Preah Ko.

Imaginat ca un vast complex religios, civil, dar si militar, Angkor-ul a fost construit dupa un plan centrat in jurul palatului regal, al templelor, al cartierelor locuite de brahmani si curteni. Orasul era strabatut de o vasta retea de canalizare care-l transforma intr-o luxurianta gradina tropicala. Era alimentat cu apa adusa din lacurile de acumulare artificiale imense, realizate prin indiguire, iar retelele de drumuri de pe diguri, amenajarile hidraulice, intariturile de aparare, organizarea cartierelor sunt marturii ale uluitoarei civilizatii khmere. Construite din laterit zgrunturos si gresie foarte fragila, fara nici un fel de liant, templele atingeau dimensiuni uriase.

Fiecare suveran al regatului si-a ridicat templul sau personal in care celebra cultul pentru prosperitatea statului, idolii din interiorul templului purtau numele regelui, iar, dupa moartea acestuia, templele de celebrare deveneau temple funerare care vorbeau despre prestigiul intemeietorilor.

Parasit de regi la sfarsitul veacului al XV-lea, Angkor a fost acaparat de vegetatia luxurianta a junglei si a fost nevoie de eforturi considerabile in secolul al XX-lea pentru restaurarea si reabilitarea complexului de temple.

Intrand in marele oras Angkor Thom, ramai impresionat de grandoarea templelor care imbina reprezentari budiste si hinduse, de intrarile in oras marginite de siruri de elefanti si mai ales de turnurile sculptate cu chipuri gigantice, zambind enigmatic - statuile Bayon. Inca exista dezbateri daca fetele apartin lui Avalokiteshvara, Bodhisattva budismului Mahayana sau reprezinta o combinatie a fetei Regelui Jayavarman al VII-lea (care a ridicat orasul) si Buddha.

Cel mai frumos si impunator templu khmer din complex este magnificul Angkor Wat, una dintre cele mai remarcabile realizari arhitecturale, fiind asezat pe o suprafata echivalenta cu cea a Londrei din zilele noastre. Considerat capodopera arhitecturii khmero-hinduse, acest templu dedicat lui Vishnu impresioneaza mai presus de toate prin armonia designului sau pentru care a fost comparat cu arhitectura Greciei antice sau a Romei. Elementele tipice decorative sunt cele peste 2.000 de dansatoare apsara (nimfe divine si tinere celeste dansand) si basoreliefurile cu scene narative din Ramayana. Alte elemente de design au fost distruse cu trecerea timpului sau in urma jafurilor, stucul aurit de pe turnuri a disparut, la fel si aurul de pe figurile din basoreliefuri, plafonul si usile din lemn.

Culme a hinduismului, a ordinii regale si a budismului, Templul Angkor Wat si Templul Bayon sfideaza orice comparatie cu alte constructii realizate si reprezinta simbolurile importante ale tarii, la fel ca si Ta Prohm, unul dintre cele mai mistice si memorabile dintre templele de la Angkor, a carui imagine a facut inconjurul lumii pe cartile postale si poate fi recunoscuta in unele scene din filmul Tomb Raider, cu Angelina Jolie.

Vizita la Bang Malea a fost cel putin la fel de impresionanta ca si vizitarea templelor de la Angkor.

Situat intr-o regiune rurala pitoreasca, cu locuinte lacustre fara curent electric, Templul Bang Malea a fost lasat in intregime asa cum a fost descoperit, la fel ca si templul Ta Prohm, insa abia aici am realizat ce munca uriasa sta in spatele deschiderii catre public a ruinelor templelor istorice. Radacinile gigantice ale smochinilor uriasi imbratiseaza zidurile, parte dintre ele prabusite si acoperite de muschi, lasate asa cum au trecut secolele peste ele, cu jungla care si-a luat incetul cu incetul ce ii apartinea, iar in sala in care dansatoarele se unduiau in ritmul muzicii pentru desfatarea privata a regelui, acum se aude numai fosnetul smochinilor. In linistea care te inconjoara, iti dai seama de desertaciunea lucrurilor pamantesti, a caselor si palatelor, ai revelatia ridicarii si caderii dinastiilor si simti forta inexorabila a destinului... simti cum fugit ireparrabile tempus...